Parcul Științific și Tehnologic din Bihor intră pe lista de investiții a Consiliului Județean

Consiliul Județean Bihor va supune aprobării consilierilor județeni în sedința din 29 august 2017 introducerea pe lista de investiții a proiectului Parcului Științific și Tehnologic din județ, precum și studiul de fezabilitate pentru realizarea acestuia. Acest lucru înseamnă că proiectul a devenit o prioritate pentru administrația județeană.

Clădirile primului Parc Științific și Tehnologic din Bihor vor fi amenajate în spatele Facultății de Științe Socio-Umane din Oradea pe o suprafață de aproximativ 6 mii de metri pătrați. Suprafața totală a terenului, proprietate a Consiliului Județean Bihor, este de aproape 5 hectare. Investiția în valoare de 7 milioane de euro va fi realizată din fonduri europene care vor fi obținute prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Partenerii proiectului sunt Consiliul Județean Bihor, Parcuri Industriale Bihor SRL și Universitatea Oradea. În perioada următoare se vor finaliza procedurile privind asocierea dintre cei trei parteneri, iar administratorul parcului va fi societatea Parcuri Industriale Bihor. “Parcul Științific și Tehnologic este un proiect foarte important pentru Consiliul Județean Bihor și sunt convins că această investiție va contribui foarte mult la dezvoltarea economică a județului nostru. Dorim să oferim companiilor spații și echipamente de ultimă generație pentru activitățile de cercetare și transfer tehnologic, astfel încât, la rândul lor, firmele să poată crea noi locuri de muncă ”, a declarat Pásztor Sándor, președintele Consiliului Județean Bihor.

În această perioadă partenerii proiectului oganizează întâlniri cu companiile mari din Oradea pentru a afla cerințele acestora în materie de cercetare și echipamentele de care au nevoie astfel încât spațiile Parcului Științific și Tehnologic să fie dotate în funcție de nevoile lor. Considerăm că este foarte important să consultăm companiile inainte să depunem proiectul pentru finanțare europeană pentru că ele ne pot spune concret de ce condiții și echipamente au nevoie pentru activitățile de cercetare și transfer tehnologic. Este esențială corelarea serviciilor pe care le va oferi Parcul Științific și Tehnologic cu nevoile reale ale firmelor”, a declarat Delia Ungur, managerul societății Parcuri Industriale Bihor.

Clădirea multifuncțională va dispune de spații de birouri, săli pentru orgaizarea de evenimente, laboratoare dotate cu echipamente de testare, măsurare și prototipare, precum și de un centru de prototipare cu acces la echipamente digitale.

Principalii beneficiari ai acestei investiții sunt:

  • Companiile din Oradea, județul Bihor și regiunea Nord-Vest care își desfășoară activitatea atât în parcurile industriale cât și în afara acestora (în vederea implementării de tehnologii noi sau prin accesul la infrastructura și serviciile create)
  • Centre de cercetare private și publice (prin utilizarea infrastructurii și a serviciilor nou create și prin comercializarea rezultatelor cercetării)
  • Start-up-uri și Spin-off-uri (societăți nou înființate desprinse dintr-un departament sau companie mai mare)- prin accesul la infrastructura de birouri și utilități precum și accesul la laboratoare și echipamente tehnice
  • Doctoranzi, cercetători – prin accesul la locuri de muncă în domeniul CDI
  • Județul Bihor – dezvoltarea sectorului de Cercetare-Dezvoltare-Inovare (atragere de investitori cu activități inovatoare – cu valoare adăugată mare).